
În perioada 1-6 iulie, a avut loc prima tabără la Șăulia, județul Mureș, la care au participat nu mai puțin de 200 de copii care frecventează cursurile de limba tătară de la Școala Comunitară a UDTTMR. Programul a fost foarte variat, cu numeroase activități menite să îi familiarizeze pe copii cu tradițiile comunității. Cei mai mici membri ai comunității tătare au început prin a se cunoaște între ei, prezentându-se în limba maternă, și au continuat cu incursiuni în cultura tătară, sub îndrumarea cadrelor didactice care predau limba tătară la Școala Comunitară din cadrul UDTTMR.

Folclorul tătăresc, proverbele în limba tătară, semnificația numelor proprii și a denumirilor unor localități din Dobrogea, kureșul sau steagul tătarilor, toate au fost prilej de îmbogățire a cunoștințelor despre propria identitate. Nu au lipsit nici incursiunile în istoria și cultura locurilor. Copiii au vizitat Salina Praid, Casa răsturnată din Praid, Turnul Pompierilor din Cluj-Napoca, Muzeul Etnografic al Transilvaniei, Grădina Zoologică Târgu-Mureș și Cetatea Sighișoara.
” Alți 200 de copii se află în prezent în cea de-a doua tabără organizată de UDTTMR la Șăulia, județul Mureș, urmând să revină acasă pe data de 13 iulie, cu amintiri frumoase și cu multe cunoștințe noi despre tătari și despre obiectivele turistice vizitate ”, a transmis deputatul Amet Varol .