- Jurnal de Dobrogea - https://jurnaldedobrogea.ro -

Facilitățile fiscale pentru persoanele fizice din Delta Dunării, clarificate prin lege

Modificările legislative adoptate de Guvern clarifică aplicarea reducerii de 50% a impozitului pe proprietate pentru persoanele fizice care locuiesc în localitățile din Rezervația Biosferei Delta Dunării zone afectate de constrângeri naturale și economice semnificative.

Potrivit actului normativ, reducerea se aplică:

Totodată, este precizat explicit că plafonul general de majorare de până la 5% a impozitelor și taxelor locale nu se aplică în aceste localități. Clarificarea a fost necesară în contextul unor interpretări neunitare la nivelul autorităților locale, care au generat tratamente fiscale diferite pentru contribuabili aflați în situații similare.

Autoritățile subliniază că facilitățile fiscale nu sunt eliminate și nu sunt diminuate, ci sunt menținute și protejate printr-un cadru legal mai clar și mai predictibil, care oferă siguranță juridică beneficiarilor.

Pentru contribuabilii care au achitat deja impozitele aferente anului 2026 la un nivel mai mare decât cel prevăzut de lege, sumele vor fi regularizate, fie prin compensare cu alte obligații fiscale, fie prin restituire, conform legislației în vigoare.