- Jurnal de Dobrogea - https://jurnaldedobrogea.ro -

Ianis Zicu revine la Farul Constanța în postura de antrenor principal, după o promovare istorică cu Metaloglobus

Farul Constanța a anunțat oficial numirea lui Ianis Zicu în funcția de antrenor principal, începând cu data de 3 iunie 2025. Tehnicianul revine astfel la clubul la care a început cariera de fotbalist, după ce a reușit o promovare istorică în Superligă cu Metaloglobus București, prima din istoria clubului bucureștean.

Originar din Constanța, Zicu s-a format la Centrul de Copii și Juniori al Farului și a evoluat, de-a lungul carierei de jucător, pentru echipe precum Farul, Dinamo București, AC Parma, Rapid București, Poli Timișoara, TSKA Sofia, Pohang Steelers, Gangwon, Petrolul Ploiești și ASA Tg. Mureș. A bifat și 12 selecții la echipa națională a României.

Ca antrenor, Zicu a acumulat experiență la FC Voluntari U18, Farul (2019–2021), Concordia Chiajna și Metaloglobus București, club cu care a reușit cea mai mare performanță din cariera sa de antrenor până acum: accederea în Superligă.

Bun venit la Farul, Ianis Zicu, și cât mai multe realizări pe banca tehnică a ‘marinarilor’!”, a transmis clubul constănțean într-un comunicat oficial.