
O expoziție dedicată modului în care regimul comunist a schimbat destine, proprietăți și repere arhitecturale importante ale României va fi deschisă publicului la Constanța.
Galeria de Artă din Constanța, în parteneriat cu Muzeul Național Cotroceni și Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, vernisează joi, 24 septembrie 2026, de la ora 17:00, expoziția itinerantă „Istorii deturnate – destine rescrise. Patrimoniul construit din București sub regimul comunist”. Proiectul a fost prezentat pentru prima dată publicului la București, în octombrie 2024.
Expoziția propune o incursiune în istoria recentă a României prin intermediul clădirilor și al oamenilor ale căror destine au fost afectate de regimul comunist. Nouă studii prezintă poveștile unor locuințe și ale proprietarilor acestora, pe fundalul transformărilor radicale prin care a trecut societatea românească.
Unul dintre punctele centrale este Ansamblul Cotroceni, clădire cu o istorie de peste 300 de ani, al cărei destin a fost modificat în perioada comunistă prin transformarea sa în Palat al Pionierilor.
Alte secțiuni abordează exilul și detenția, prezentând destine ale unor personalități importante din viața politică și culturală românească. Expoziția ajunge și la istoria Palatului Snagov, fostă proprietate a Curții Regale, devenit ulterior un reper al nomenclaturii comuniste.
Proiectul a fost realizat de Muzeul Național Cotroceni și Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, alături de mai multe instituții culturale și de cercetare. Partener al evenimentului este Cazinoul Constanța.
Expoziția va putea fi vizitată la Galeria de Artă din Constanța în perioada 25 septembrie – 1 noiembrie 2026.