- Jurnal de Dobrogea - https://jurnaldedobrogea.ro -

Jandarmeria dezminte imagini false cu „jandarmi români” care pun gresie, create cu inteligență artificială

Jandarmeria Română a transmis marți că imaginile care circulă în spațiul public, în care apar presupuşi jandarmi români în uniformă care ar pune gresie, sunt false și au fost create cu ajutorul inteligenței artificiale.

Potrivit instituției, fotografia este prelucrată digital, iar un indiciu clar îl reprezintă inscripțiile în alfabet chirilic de pe spatele uniformelor, element incompatibil cu însemnele oficiale ale Jandarmeriei Române.

„În mediul online a circulat recent o imagine care pretinde că surprinde jandarmi români executând lucrări de reabilitare într-o unitate. Fotografia este însă prelucrată cu ajutorul inteligenței artificiale”, au precizat reprezentanții Jandarmeriei.

Gruparea de Jandarmi Mobilă Constanța a reacționat prompt, respingând informațiile apărute și explicând că imaginea nu reflectă realitatea. Astfel de materiale sunt menite să creeze confuzie și să afecteze încrederea publicului, mai arată sursa citată.

Jandarmeria Română reamintește că nu este prima tentativă de dezinformare. În trecut au circulat și alte informații false, precum presupusa prezență a jandarmilor francezi în România sau cazul viral al „jandarmului cu lacrimi în ochi” care și-ar fi întâlnit părinții la proteste și ar fi demisionat.

„De fiecare dată, aceste narațiuni au fost demontate prin dovezi și poziții oficiale. Facem apel la responsabilitate și atenție sporită la conținutul distribuit online”, subliniază reprezentanții Jandarmeriei Române.