- Jurnal de Dobrogea - https://jurnaldedobrogea.ro -

Magia iernii revine în Parcul Central: Târgul de Crăciun Năvodari 2025. Program complet aici

Târgul de Crăciun Năvodari revine pe 6 decembrie cu povești, personaje magice și spectacole pentru întreaga familie

Năvodari dă startul magiei sărbătorilor de iarnă sâmbătă, 6 decembrie, odată cu deschiderea celei de-a doua ediții a Târgului de Crăciun, un eveniment așteptat de copii și adulți deopotrivă. Atmosfera festivă va cuprinde orașul prin decoruri luminoase, spectacole interactive, personaje de poveste și concerte susținute de artiști locali.

Evenimentul se deschide cu aprinderea iluminatului festiv, moment care marchează oficial începutul sezonului de Crăciun la Năvodari. Copiii vor avea parte de o surpriză mult așteptată: sosirea lui Moș Nicolae, însoțit de Olaf, Elsa și Ana, personaje îndrăgite din lumea desenelor animate. Programul primei seri include dansuri susținute de elevi ai Școlii Gimnaziale „George Enescu” și un recital de colinde interpretat de Denisa Lucan.

Pe tot parcursul lunii decembrie, târgul va găzdui spectacole pentru copii, povești spuse de Moș Crăciun, reprezentații de magie, dansuri tematice și concerte de colinde susținute de trupe, coruri școlare și artiști îndrăgiți din comunitate. Vizitele-surpriză ale celor doi Moși, decorurile pregătite cu grijă și deliciile tradiționale vor transforma centrul orașului într-un tărâm de poveste.

Program artistic – Târg de Crăciun Năvodari, ediția a II-a

Sâmbătă, 6 decembrie – ora 17:00

Duminică, 7 decembrie – ora 17:00

Sâmbătă, 13 decembrie – ora 17:00

Duminică, 14 decembrie – ora 17:00

Sâmbătă, 20 decembrie – ora 17:00

Duminică, 21 decembrie – ora 17:00

Prezentator: Irina Postică

Organizatorii îi invită pe toți locuitorii orașului și vizitatorii să se bucure împreună de una dintre cele mai frumoase perioade ale anului, în inima Năvodariului, unde magia Crăciunului prinde viață weekend de weekend.