- Jurnal de Dobrogea - https://jurnaldedobrogea.ro -

Măsuri implementate în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa pentru petru minivacanța de 1 mai și primul tur al alegerilor prezidențiale

În perioada 1 – 4 mai a.c., în contextul minivacanței ocazionată de sărbătorirea Zilei Internaționale a Muncii, peste 170 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa vor fi zilnic la datorie, în scopul asigurării unui climat de ordine şi siguranţă publică pentru cei care vor alege litoralul Mării Negre drept destinaţie pentru petrecerea timpului liber.

În această perioadă jandarmii vor veghea la desfăşurarea în condiţii de siguranţă a unor manifestări sportive, cultural-artistice și de divertisment desfășurate pe raza județului Constanța.

      Astăzi, de 1 Mai, suntem prezenţi și vom asigura măsurile de ordine și siguranță publică la:

– evenimentul tradițional sportiv Kures, specific luptelor tradiționale tătărești, organizat pe stadionul din localitatea Valu lui Traian ;

– la evenimentul festiv Ziua Comunei Dumbrăveni, organizat lângă pădurea Dumbrăveni.

– la evenimentul muzical susținut de DJ Mahmut Orhan pe plaja Fratelii din stațiunea Mamaia.

În data de 03 mai vom vom asigura măsurile de ordine și siguranță publică la două meciuri de fotbal, respectiv C.S. Axiopolis Cernavodă – C.S.M. Fetești, desfășurat pe stadionul ”Ideal” din Cernavodă și la cel dintre echipele C.S. Gloria Băneasa – C.S. Medgidia, derulat pe stadionul ”1 Mai” din localitatea Băneasa, precum și la Festivalul Internațional ”Hîdîrlez”, organizat de Asociația Uniunea Democrată Tătară sub patronajul Comisiei Naționale a României pentru UNESCO în orașul Techirghiol.

            În vederea prevenirii unor evenimente neplăcute, le transmitem participanților la manifestările enumerate anterior, să respecte recomandările organizatorilor și ale forțelor de ordine, să evite implicarea în conflicte, să acorde atenție bunurilor personale și să supravegheze copiii, care se pot rătăci cu uşurinţă în zonele aglomerate.

Concomitent cu misiunile de asigurare a ordinii publice, jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa vor participa în această perioadă la misiuni de menținere a ordinii publice, în sistem integrat, cu polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Judeţean Constanţa, în zone turistice aglomerate, piețe sau târguri organizate în zona de competență.

Pentru cei care au ales să petreacă această minivacanță în aer liber, jandarmii recomandă să se respecte prevederile Legii nr. 54 din 2012, privind desfășurarea activităților de picnic, respectiv să se desfășoare astfel de activități doar în zonele special amenajate în acest sens.

Totodată, în contextul procesului electoral din turul 1 al alegerilor prezidențiale, vor fi implicați zilnic, în zilele de 3 și 4 mai, peste 150 de jandarmi din cadrul cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa. Astfel:

Pe final le reamintim tuturor cetățenilor faptul că pot solicita oricând sprijinul Jandarmeriei prin apelarea Serviciului Unic de Urgență – 112, sau pot anunța cel mai apropiat echipaj de jandarmi.