
Muzeul de Artă Populară Constanța, instituție finanțată de Consiliul Județean Constanța, organizează sâmbătă, 23 mai, o serie de evenimente culturale dedicate ediției 2026 a evenimentului Noaptea Muzeelor. Programul se va desfășura între orele 18:00 și 24:00, ultima intrare fiind permisă la ora 23:30.
Vizitatorii vor putea admira expozițiile permanente „Arta populară din România” și „Ocupații și meșteșuguri tradiționale din Dobrogea”, realizate cu piese din patrimoniul muzeului. În același timp, publicul va avea acces și la expoziția temporară „Portul popular românesc și școala dobrogeană”, organizată cu obiecte din colecțiile private Georgian Anghel și Viorel Bolum.
Un moment special al serii va avea loc la ora 21:00, când va fi vernisată expoziția „Noaptea mea”, semnată de artista Anca Pașa Deaconu. Expoziția reunește costume experimentale inspirate din opera sculptorului Constantin Brâncuși.
Pe parcursul întregii seri, membrele Asociației „Cusături Dobrogene” vor recrea atmosfera unei șezători tradiționale, oferind demonstrații de lucru și prezentând tehnici și motive specifice portului popular. Totodată, între 20 și 24 mai, pe platoul din fața muzeului este organizat „Târgul Meșterilor Populari”, care poate fi vizitat zilnic între orele 10:00 și 18:00.