
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economico-Financiare Constanța au efectuat, la data de 9 iunie, patru percheziții domiciliare în județele Constanța și Bacău, într-un dosar ce vizează infracțiuni de bancrută simplă și bancrută frauduloasă în domeniul silvic.
Acțiunea s-a desfășurat în cadrul operațiunii „JUPITER”, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a Inspectoratului General al Poliției Române, fiind supravegheată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța.
Potrivit anchetatorilor, în perioada 2019-2021, două societăți comerciale din județul Suceava ar fi livrat cherestea către o firmă din județul Constanța, marfa fiind ulterior exportată prin intermediul unei alte societăți din județul Bacău. În urma tranzacțiilor, sumele încasate din export ar fi fost transferate doar parțial către furnizorii inițiali.
Anchetatorii susțin că societatea din Constanța ar fi intrat în stare de insolvență în anul 2023, însă administratorul acesteia ar fi solicitat deschiderea procedurii de insolvență abia în 2024, depășind termenul prevăzut de lege.
De asemenea, înainte de deschiderea procedurii, administratorul este suspectat că ar fi ascuns o parte din activele societății, reprezentând încasările obținute din exportul mărfurilor achiziționate de la firmele prejudiciate.
Prejudiciul estimat în acest dosar se ridică la 975.674 de lei. Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor și a eventualelor responsabilități penale, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța. La acțiune au participat și polițiști ai Serviciului de Investigare a Infracționalității Economice Bacău.