- Jurnal de Dobrogea - https://jurnaldedobrogea.ro -

Percheziții în dosarul unei presupuse fraude cu finanțări auto! Angajări fictive pentru obținerea banilor

Patru percheziții domiciliare au avut loc marți, 3 noiembrie 2026, în județul Bacău, într-un dosar penal privind suspiciuni de înșelăciune, fraudă informatică și fals. Acțiunea a fost desfășurată de polițiștii din Constanța, în cadrul operațiunii „JUPITER”.

Potrivit Poliției Române, în perioada martie–aprilie 2023, mai multe persoane ar fi obținut sau ar fi încercat să obțină finanțări pentru achiziționarea unor autoturisme, prin intermediul unei aplicații specializate.

Anchetatorii suspectează că persoanele cercetate ar fi fost angajate fictiv, pentru a putea accesa finanțările respective.

Perchezițiile au fost efectuate de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economico-Financiare Constanța, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, cu sprijinul polițiștilor din Bacău.

Dosarul vizează infracțiuni de înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals, fraudă informatică, fals informatic și fals privind identitatea.

Cercetările continuă pentru stabilirea întregii activități infracționale și dispunerea măsurilor legale.