
Inspectoratul de Jandarmi Județean Constanța a anunțat că, în perioada 1–3 mai 2026, peste 270 de jandarmi au fost mobilizați zilnic pentru asigurarea ordinii și liniștii publice, desfășurând un total de 23 de misiuni.
Potrivit autorităților, toate evenimentele publice s-au desfășurat fără incidente deosebite, în condiții optime de siguranță pentru participanți.
Cu toate acestea, jandarmii au constatat trei infracțiuni, dintre care două au vizat deținerea și consumul de substanțe interzise, iar una a fost legată de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.
În același interval, au fost aplicate nouă sancțiuni contravenționale: opt amenzi în valoare totală de 4.200 de lei și un avertisment, pentru încălcarea normelor de conviețuire socială și a legislației privind consumul produselor din tutun.
Reprezentanții jandarmeriei transmit că rămân în continuare la datorie pentru siguranța cetățenilor.