
Un bărbat în vârstă de 30 de ani este cercetat de polițiști după ce a fost depistat conducând un autoturism fără a deține permis de conducere și sub influența alcoolului.
Incidentul s-a petrecut în noaptea de 8 iulie, în jurul orei 00:30, pe strada Salcâmului din localitatea Lipnița, unde polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Băneasa au oprit autoturismul pentru control.
În urma verificărilor, oamenii legii au constatat că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Mai mult, testarea cu aparatul etilotest a indicat o alcoolemie de 0,92 mg/l alcool pur în aerul expirat, valoare ce depășește limita prevăzută de lege pentru răspunderea penală.
Șoferul a fost transportat la spital, unde i-au fost recoltate probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei în sânge.
Polițiștii continuă cercetările în acest caz pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de lege.