
Centrul Cultural Județean „Teodor T. Burada”, în parteneriat cu Organizația de Management a Destinației – județul Constanța, organizează proiecția de gală a filmului documentar „Dobrogea”, un eveniment dedicat iubitorilor de cultură și natură.
Evenimentul va avea loc vineri, 27 martie, de la ora 17:30, la Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin”, în prezența regizorului Mircea Bezergheanu. Publicul va avea ocazia să descopere detalii despre procesul de realizare a filmului chiar de la autor.
Documentarul, structurat în patru părți, va fi proiectat în două segmente de câte 90 de minute, cu o pauză de 15 minute între ele. Proiecția promite o experiență cinematografică completă, combinând vizionarea filmului cu dialogul direct cu regizorul.
Prin acest demers, organizatorii își propun să aducă mai aproape de public frumusețea naturală și diversitatea Dobrogei, surprinse în imagini spectaculoase.