- Jurnal de Dobrogea - https://jurnaldedobrogea.ro -

Razie de amploare în sudul litoralului! Zeci de persoane legitimate și amenzi aplicate de polițiști în Mangalia, Negru Vodă și Costinești

Polițiștii din sudul județului Constanța au desfășurat, în data de 8 iulie, o amplă acțiune pentru prevenirea faptelor comise cu violență și menținerea unui climat de ordine și siguranță publică în Mangalia, Negru Vodă și Costinești.

În municipiul Mangalia, oamenii legii au legitimat 42 de persoane și au verificat 30 de autovehicule. În urma controalelor, au fost aplicate 14 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 4.000 de lei.

Acțiuni similare au avut loc și în orașul Negru Vodă, unde polițiștii au legitimat peste 20 de persoane și au verificat 15 autovehicule. Pentru neregulile constatate au fost aplicate 11 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 700 de lei.

Tot în aceeași zi, polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Costinești au verificat 68 de persoane și 35 de autovehicule. În urma controalelor, au fost aplicate 12 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 600 de lei.

Prin aceste acțiuni, polițiștii urmăresc prevenirea faptelor antisociale, descurajarea comportamentelor care pot afecta ordinea publică și creșterea gradului de siguranță pentru cetățeni și turiști pe litoral.