
Luni, 14 septembrie, începe perioada de înscriere pentru concursurile de ocupare a funcțiilor de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar.
La nivel național sunt disponibile aproximativ 7.800 de posturi de director și director adjunct, una dintre principalele condiții pentru participarea la concurs fiind o vechime de minimum cinci ani în învățământ.
Candidații își pot depune dosarele în perioada 14 septembrie – 2 octombrie.
Prima probă, destinată evaluării competențelor, este programată pentru 13 octombrie. Concursul va continua apoi în mai multe etape, care se vor desfășura până spre finalul lunii noiembrie.
Potrivit calendarului anunțat, rezultatele concursului vor fi afișate pe 9 decembrie.
Concursul este unul important pentru sistemul de educație, în condițiile în care mii de unități de învățământ au funcții de conducere care urmează să fie ocupate prin această procedură.