
Primăria Orașului Năvodari, prin Direcția Asistență Socială – Centrul de Zi pentru Persoane Vârstnice, organizează o nouă ediție a seratei dansante dedicate seniorilor din comunitate, cu prilejul Zilei Internaționale a Familiei.
Evenimentul, intitulat „Sărbătoarea Familiei Seniorilor Năvodăreni”, va avea loc joi, 14 mai 2026, în intervalul orar 17:00 – 20:00, la Cantina de Ajutor Social a Direcției Asistență Socială.
Serata, devenită deja o tradiție locală, își propune să celebreze rolul important al persoanelor vârstnice în familie și comunitate, încurajând socializarea, buna dispoziție și sentimentul de apartenență.
Înscrierile încep miercuri, 6 mai 2026, și se desfășoară până pe 14 mai 2026, la sediul Centrului de Zi pentru Persoane în Vârstă, de luni până joi între orele 08:30 – 16:00, iar vineri între 08:30 – 13:30.
Pentru informații suplimentare, cei interesați pot apela numărul de telefon 0785.294.067, persoană de contact: Daniela Boscornea.