
O activitate educativă deosebit de importantă dedicată prevenirii consumului de substanțe psihoactive a avut loc luni, 26 ianuarie, la Centrul de Zi pentru Copii, pentru beneficiarii din grupa de gimnaziu.
Evenimentul a fost organizat de Asociația Comunitară Integrată pentru Prevenirea și Tratarea Adicțiilor (ACIPTA), în parteneriat cu Primăria Orașului Năvodari, prin Direcția Asistență Socială, și a avut ca scop informarea și conștientizarea copiilor cu privire la efectele și riscurile asociate consumului de droguri și alcool.
Copiii au participat la o întâlnire interactivă cu Marius Oprișan, specialist antidrog și președinte ACIPTA, Ciprian Coadă, judecător retras din activitate, precum și cu psihologii Petruța Ifrim și Mădălina Manole, aceasta din urmă fiind voluntar al asociației.
Specialiștii au discutat deschis cu elevii, au răspuns întrebărilor acestora și au explicat, pe înțelesul lor, pericolele consumului de substanțe psihoactive. Activitatea s-a desfășurat într-un cadru prietenos, accentul fiind pus pe educație, prevenție și siguranță. La final, copiii au avut ocazia să testeze ochelari speciali care simulează efectele consumului de alcool și droguri, pentru a înțelege mai bine impactul acestora asupra percepției și coordonării.
Reprezentanții ACIPTA au anunțat că activitățile de prevenire, informare și conștientizare vor continua în perioada următoare în orașul Năvodari, cu implicarea unităților de învățământ, a specialiștilor din domeniul sănătății și a structurilor de ordine publică.
#prevenție #antidrog #ACIPTA #educație #Năvodari