
Traficul rutier pe DN 2A, între Hârșova și Constanța, a fost blocat complet joi după-amiază, după ce un ansamblu de vehicule s-a răsturnat pe carosabil în urma exploziei unui pneu.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, accidentul s-a produs în jurul orei 15:40. Din primele cercetări reiese că un bărbat de 51 de ani, din județul Brăila, conducea un ansamblu format din autoutilitară și semiremorcă pe DN 2A, dinspre Hârșova către Constanța. La un moment dat, în urma exploziei unuia dintre pneuri, șoferul a pierdut controlul direcției, iar vehiculul s-a răsturnat pe partea carosabilă, blocând toate cele trei benzi de circulație.
Polițiștii din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră au intervenit la fața locului și desfășoară activități pentru fluidizarea traficului, circulația fiind deviată pe rute alternative.
Conducătorul auto a fost transportat la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale. Din cauza stării sale, acesta nu a putut fi testat cu aparatele din dotare la locul accidentului, fiind recoltate probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei.
Polițiștii au întocmit un dosar penal și continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.