- Jurnal de Dobrogea - https://jurnaldedobrogea.ro -

Trei șoferi prinși băuți la volan în județul Constanța. Unul avea peste 1,20 mg/l alcool pur în aerul expirat

Polițiștii constănțeni au depistat, în decursul aceleiași zile, trei șoferi care s-au urcat la volan după ce au consumat băuturi alcoolice. Toți au fost conduși la spital pentru recoltarea de probe biologice, iar în cauză au fost deschise dosare de cercetare.

Primul caz a fost înregistrat pe 22 iunie, în jurul orei 02:00, în orașul Techirghiol. Polițiștii au identificat un bărbat de 33 de ani care conducea un autoturism aflându-se sub influența alcoolului. Testarea cu aparatul etilotest a indicat o concentrație de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Câteva ore mai târziu, în jurul orei 09:00, polițiștii Serviciului Siguranță Rutieră au oprit pentru control un autoturism care circula pe Autostrada A2, la kilometrul 193. La volan se afla un bărbat de 49 de ani, iar testarea cu etilotestul a relevat o valoare de 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Cel mai mare nivel al alcoolemiei a fost înregistrat în municipiul Constanța. În jurul orei 19:45, polițiștii Secției 3 au identificat un bărbat de 31 de ani care conducea un autoturism pe strada Nucilor. În urma testării, aparatul etilotest a indicat o valoare de 1,21 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În toate cele trei cazuri, șoferii au fost transportați la unități medicale pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. Cercetările sunt continuate de polițiști.