- Jurnal de Dobrogea - https://jurnaldedobrogea.ro -

Trofeele „Mamaia Nostalgia”, o seară de gală la Festivalul Mamaia 2026. Bobby Solo, Carmen Rădulescu și Ionel Tudor, premiați pentru carierele lor

Festivalul de Muzică Ușoară Mamaia 2026 a adus pe litoral un adevărat regal muzical, în care artiști consacrați din România și Italia au fost celebrați în fața publicului. OMD Mamaia Constanța a premiat și în acest an excelența prin trofeele „Mamaia Nostalgia”. Festivitatea de premiere s-a desfășurat duminică seara, în Piațeta Perla din stațiunea Mamaia.

Potrivit organizatorilor, ediția din acest an a înregistrat un interes record din partea publicului. În fiecare dintre cele trei seri ale festivalului, trofeele „Mamaia Nostalgia” au reprezentat un simbol al devotamentului și loialității artiștilor consacrați care au contribuit, de-a lungul anilor, la istoria muzicii ușoare.

În prima seară, Carmen Rădulescu a primit trofeul „Mamaia Nostalgia” pentru întreaga activitate artistică. În cea de-a doua seară, distincția i-a revenit compozitorului, instrumentistului, orchestratorului și dirijorului Ionel Tudor. Ultima seară a festivalului l-a adus în centrul atenției pe celebrul artist italian Bobby Solo, recompensat cu un trofeu care reflectă întreaga sa activitate și stilul său inconfundabil.

George Măndilă, președintele OMD Mamaia Constanța, a subliniat că aceste trofee reprezintă mai mult decât simple premii muzicale, fiind o formă de recunoștință față de personalitățile care au contribuit la dezvoltarea și consacrarea muzicii și a stațiunii Mamaia.

„Pentru noi, aceste trofee definesc recunoștința în fața valorilor noastre culturale. Ele sunt dedicate personalităților care, de-a lungul deceniilor, au contribuit direct la dezvoltarea, promovarea și consacrarea muzicii românești, transformând stațiunea într-un simbol național”, a declarat George Măndilă.

Ultima seară a festivalului a depășit granițele muzicii românești. Sub titulatura „De la Mamaia la Sanremo”, invitații internaționali Bobby Solo și Alessandro Safina au readus atmosfera și muzica italiană pe litoralul românesc.

Bobby Solo a devenit cunoscut la nivel internațional în 1964, odată cu piesa „Una lacrima sul viso”. Artistul a câștigat de două ori Festivalul de la Sanremo: în 1965, cu „Se piangi, se ridi”, și în 1969, cu „Zingara”, interpretată alături de Iva Zanicchi. Pentru timbrul vocal și prezența scenică energică, artistul a fost supranumit „Elvis al Italiei”.

Legătura sa cu litoralul românesc nu este una nouă. Muzica lui Bobby Solo a răsunat pe faleza stațiunii Mamaia încă din anii ’60, ’70 și ’80, iar revenirea sa pe scena festivalului a readus în actualitate atmosfera unei perioade care a rămas în memoria mai multor generații.

Festivalul Mamaia 2026 a devenit astfel, pentru trei seri, punctul de întâlnire dintre nostalgia marilor șlagăre și noile generații de artiști, dar și dintre muzica românească și cea italiană.