- Jurnal de Dobrogea - https://jurnaldedobrogea.ro -

USR propune un pachet de reforme în justiție, în urma unei consultări cu profesioniști din domeniu

Uniunea Salvați România (USR) a organizat, joi, o dezbatere cu magistrați, practicieni în insolvență, reprezentanți ai grefierilor, notarilor, executorilor judecătorești și ai societății civile, în vederea conturării unui pachet de reforme necesare în sistemul de justiție.

Potrivit unui comunicat transmis de formațiune, evenimentul face parte din procesul de consultare pentru identificarea priorităților guvernamentale și actualizarea programului de guvernare al USR.

Printre reformele considerate esențiale de către participanții la dezbatere se numără:

„Sistemul judiciar a fost tratat, ani la rând, ca un loc în care se negociază privilegii și funcții, în timp ce marile dosare s-au prescris unul după altul. Vrem să schimbăm această stare și să punem umărul la creșterea calității actului de justiție și a încrederii oamenilor în aceasta”, a declarat deputata USR Oana Murariu, membră a Comisiei juridice.

USR a anunțat că va continua dialogul cu profesioniștii din domeniu și va susține aceste propuneri în cadrul viitoarelor negocieri pentru programul de guvernare, acestea fiind în linie cu politicile promovate de partid în ultimii ani.