
Primăria Orașului Năvodari a marcat „Săptămâna Națională a Voluntariatului” printr-o serie de activități dedicate promovării implicării civice și a valorilor comunitare în rândul copiilor.
Miercuri, 13 mai, prin implicarea compartimentelor Bibliotecă și Organizare Evenimente, a fost organizată o activitate educativă dedicată voluntariatului și rolului acestuia în comunitate.
Invitată specială a fost Mariana Enache, voluntară activă și susținătoare a inițiativelor locale, care le-a vorbit elevilor clasei a IV-a C de la Școala Gimnazială „George Enescu” despre importanța implicării, empatiei și responsabilității sociale. Copiii au fost coordonați de învățătoarea Jenica Ivanciu.
Activitatea a inclus și un atelier creativ, unde cei mici au realizat tablouri folosind tehnici combinate de ebru și pictură pe pânză. Prin artă, elevii și-au exprimat imaginația și au descoperit importanța colaborării și a susținerii reciproce.
Reprezentanții administrației locale au transmis mulțumiri tuturor celor implicați și voluntarilor care contribuie zi de zi la dezvoltarea comunității prin dăruire și implicare.