
Dobrogea va avea parte de o vreme predominant închisă la începutul acestei săptămâni, chiar dacă temperaturile vor fi în creștere, potrivit prognozei meteorologice.
Luni, cerul va fi mai mult noros, iar după-amiaza și pe timpul nopții sunt anunțate averse. Vântul va sufla moderat, cu ușoare intensificări, iar temperaturile maxime se vor încadra între 21 și 25 de grade. Minimele vor coborî până la 11–15 grade. Meteorologii anunță și condiții de ceață, în special dimineața și noaptea, pe suprafețe restrânse.
Marți, vremea va rămâne instabilă, deși valorile termice vor fi normale pentru această perioadă. Sunt prognozate înnorări temporare, averse și descărcări electrice, iar în unele zone cantitățile de apă pot depăși 15–20 l/mp. De asemenea, vor exista condiții de grindină.
Vântul va sufla moderat, cu intensificări de scurtă durată în timpul ploilor și local pe timpul nopții. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 22 și 26 de grade, în timp ce la malul mării sunt așteptate aproximativ 24 de grade. Minimele vor varia între 11 și 16 grade, iar ceața își va face din nou apariția pe arii restrânse.