
Zilele Constanței 2026 aduce, în perioada 20–24 mai, o serie de evenimente culturale, artistice și recreative dedicate identității și patrimoniului orașului de la malul mării. Manifestările sunt organizate de Patrimoniu Constanța Litoral S.R.L. și marchează sărbătoarea anuală a Constanței, celebrată pe 21 mai.
Programul a debutat pe 20 mai cu vernisajul expoziției colective „Constanța – memorie și identitate”, găzduită de Galeria de Artă Constanța. Expoziția reunește lucrări de pictură, grafică, ceramică și sticlă realizate de artiști ai Filialei Constanța 1 a Uniunii Artiștilor Plastici din România, într-un demers artistic dedicat memoriei și transformărilor culturale ale orașului.
Unul dintre cele mai așteptate momente ale ediției din acest an va avea loc pe 23 mai, când Cazinoul Constanța își va deschide porțile pentru public, între orele 18:00 și 00:00, într-un program special de vizitare gratuită. Accesul va fi permis doar pe bază de rezervare online, în limita locurilor disponibile.
Atmosfera de sărbătoare va fi completată de concertele organizate în fața Cazinoului. Vineri, 22 mai, de la ora 19:00, publicul este invitat la spectacolul susținut de Alexandra Ungureanu & Band, inspirat de eleganța perioadei interbelice. Sâmbătă, 23 mai, de la aceeași oră, pe scenă va urca Filarmonica Municipală din Lamia.
Organizatorii transmit că ediția din acest an transformă Constanța într-o scenă deschisă dedicată patrimoniului cultural, memoriei și energiei creative a orașului.