Home / Magazin / A început demolarea chioșcurilor RODIPET!

A început demolarea chioșcurilor RODIPET!

Prin dispoziția primarului municipiului Constanța, domnul Decebal Făgădău, două dintre chioșcurile care deveniseră deja un focar de infecție, au fost dezafectate. Este vorba despre chioșcul aflat în zona Cireșica, la capătul liniei 42-43, dar și despre cel din zona Marinarul, de pe strada Soveja.

Fostele puncte de difuzare a presei, aflate în paragină de ani de zile deveniseră depozite de gunoaie, erau desenate cu graffiti și  stricau, pur și simplu, imaginea orașului. Dezafectarea a fost posibilă după ce proprietarii au fost somați să se conformeze prevederilor legale.

Urmează în curând ca și celelalte 3 chioșcuri aflate în zonele Tomis II, ICIL și Gară, aflate, de asemenea, într-o stare deplorabilă,  să fie demolate de proprietari.

Astfel de acțiuni vor avea loc oriunde sunt construcții care strică imaginea orașului.

În cazul în care nu se conformează, proprietarii pot fi sancționați cu amenzi cuprinse între 1.000 și 100.000 de lei, iar desființarea va fi făcută de către autoritatea publică locală, pe cheltuiala contravenientului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *