Home / 112 / ACȚIUNI DE VERIFICARE A RESPECTĂRII MĂSURILOR DE PROTECȚIE

ACȚIUNI DE VERIFICARE A RESPECTĂRII MĂSURILOR DE PROTECȚIE

Sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiști din cadrul I.P.J. Constanța, jandarmi, polițiști locali, precum și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Inspectoratului Teritorial de Muncă, Direcției Sanitar-Veterinare, Direcției de Sănătate Publică și cei de la Protecția Consumatorului au continuat activitățile de verificare a respectării normelor legale impuse pe perioada stării de alertă, în zonele aglomerate, precum piețe, terase sau cluburi în aer liber, dar și în mijloacele de transport în comun.

Astfel, la data de 5 iulie a.c., la nivelul județului Constanța au fost verificate 93 de societăți comerciale și au fost aplicate  47 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 74.500 de lei, dintre care 4 pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, 14 pentru activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite și 8 pentru fapte de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.

În timpul controalelor au fost aplicate 2 sancțiuni contravenționale, conform O.G. 21/1992, privind protecţia consumatorilor, în valoare de 30.000 de lei și 2 sancțiuni contravenționale la H.G. 984/2005 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor, în valoare de 20.000 de lei.

În același context, polițiștii au constatat o infracțiune la Legea 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe.

Scopul acestor activități este responsabilizarea cetățenilor privind respectarea măsurilor de protecție sanitară și a normele de protecție împotriva răspândirii infecțiilor cu noul coronavirus.

Recomandăm cetățenilor să respecte măsurile de distanțare fizică pentru a se proteja pe ei înșiși, dar și pe toți cei din jurul lor!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *