Tipareste acest articol
Home / Stiri / Administratorul unui hotel din stațiunea Venus, sancționat de polițiștii constănțeni

Administratorul unui hotel din stațiunea Venus, sancționat de polițiștii constănțeni

În cursul serii trecute, 30 aprilie a.c., în urma activităților specifice pentru verificarea respectării măsurilor de protecție sanitară, polițiști din cadrul Poliției stațiunii Neptun s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, pe terasa unui hotel din stațiunea Venus, ar fi avut loc o petrecere.

În urma controlului efectuat, polițiștii l-au identificat pe administratorului societății comerciale în cauză și au stabilit faptul că la evenimentul privat, organizat cu ocazia aniversării zilei de naștere a unui bărbat, au participat aproximativ 35 de persoane, precum și o formație muzicală, care ar fi prestat servicii până în jurul orei 20.00.

Administratorul în cauză a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 3.000 lei, conform Legii nr. 55/2020. Reamintim faptul că, în această perioadă, este interzisă organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive), atât în spații deschise, cât și în cele închise (saloane, restaurante, baruri, săli de evenimente etc.).

Recomandăm tuturor cetățenilor să respecte prevederile legale în contextul pandemiei de Covid 19, să nu se expună la riscuri, să păstreze distanțarea fizică, să poarte masca de protecție în toate spațiile publice închise și deschise, precum și să respecte interdicțiile cu privire la evenimentele private și cu privire la deplasarea/libera circulație!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *