Năvodărenii pot solicita acordarea ajutorului de încălzire și supliment pentru energie pentru sezonul rece 2022-2023 începând de luni, 10 octombrie 2022. Primăria Orașului Năvodari demarează, săptămâna viitoare, procedurile de aplicare a OUG nr. 70/2011 privind măsurile de protecție socială în perioada sezonului rece 2022-2023. Cererea pentru acordarea ajutorului de încălzire …
Mai mult »„Centenarul Încoronării”, spectacol aniversar în cadrul proiectului „Porți deschise către civilizații Tomis – Constanța MMXXII”
„Centenarul Încoronării”, spectacol aniversar în cadrul proiectului „Porți deschise către civilizații Tomis – Constanța MMXXII” Cu prilejul împlinirii a 100 de ani de la Încoronarea regelui Ferdinand și a reginei Maria ca Regi ai României Mari, Asociația Sine Qua Non,cu susținerea Primăriei Municipiului Constanța, organizează sâmbătă, 15 octombrie, ora …
Mai mult »Se reabilitează trotuarele pe strada Progresului din cartierul Km 4-5
Pe tronsonul delimitat de străzile Liliacului și Sergent Nicolae Grindeanu se decapează suprafața pietonală și se demontează vechile borduri, circulația autovehiculelor fiind restricționată parțial, pe porțiunea de drum pe care se lucrează. Ulterior, vor fi montate pavele moderne. Și pe străzile Liliacului și Lanului, se intervine asupra trotuarelor. Pe …
Mai mult »Bunuri susceptibile a fi contrafăcute, de peste 6,8 milioane lei, depistate în Portul Constanța
v Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, împreună cu inspectori vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța – Sud Agigea au descoperit în Portul Constanţa, într-un container sosit din China, 28.100 accesorii telefoane mobile, în valoare de aproximativ 6.800.000 lei, bunuri care aduc atingere dreptului de proprietate intelectuală …
Mai mult »Proiectul „Tineri pentru Comunitate” îți dă șansa să te implici activ în societate!
Program Conference Proiectul se desfășoară în perioada 10-16 octombrieși a apărut din dorința de a încuraja tinerii din Constanța să se implice în proiecte socio-educative și a-i sprijini în organizarea de evenimente pentru comunitatea constănțeană. „Tineri pentru Comunitate” este un proiect finanțat de Primăria Municipiului Constanta și organizat de Asociația Tineri …
Mai mult »Jandarmii tulceni vor alerga la Ștafeta Veteranilor Invictus, ediția a IX-a
Luni, 10 octombrie, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Tulcea vor alerga în cadrul Ștafetei Veteranilor Invictus 2022, ediția a IX-a, cu scopul de a aduce un omagiu soldaților români decedați în misiuni militare, recunoștință și cinste militarilor din teatrele de operațiuni care s-au sacrificat pentru poporul român. Duminică, …
Mai mult »Misiunile jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa în perioada 8 – 9 octombrie
Aproximativ 40 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa vor fi zilnic la datorie în acest sfârşit de săptămână, acționând în cooperare cu poliţiştii constănţeni, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale de natură penală sau contravențională, precum şi în patrule independente. Militarii vor asigura ordinea publică la manifestările …
Mai mult »„Prietenii Naturii”, eveniment organizat de Ziua Mondială a Sănătății Mintale
Evenimentul se va desfășura în data de 10 octombrie, începând cu ora 10:00, în Țara Piticilor din Parcul Tăbăcărie, unde vor fi realizate activități ludice și de art-terapie cu copii cu dizabilități. Anual, la 10 octombrie este marcată Ziua Mondială a Sănătății Mintale. Proiectul este organizat de Asociația Art Music …
Mai mult »Năvodari: Primarul și Primăria vin în cartierul tău!
Primarul și Primăria vin în cartierul tău! Joi, 6 octombrie, ora 17,00 Parc strada Midiei Locatarii din zona străzii Midiei; bl.: H, M, C Se vor discuta și de va încerca să se rezvolve problemele cu care vă confruntați direct acasă la dumneavoastră. „Alături de directorii din Primărie și funcționarii …
Mai mult »Năvodari: Polițiști în preajma școlilor, inclusiv seara
Dimineața la începerea orelor, la prânz când se face schimbul de clase și seara la finalizarea orelor îi veți vedea pe domnii polițiști în fața școlilor. Puteți apela la ei cu încredere, sunt acolo pentru siguranța dvs și a copiilor! „Le-am solicitat domnilor comisar șef Vasilică Ivan, comandantul Poliției Năvodari, …
Mai mult »
Jurnal de Dobrogea Stiri online