Tipareste acest articol
Home / Justitie / Bunuri susceptibile a fi contrafăcute în valoare de aproximativ 23.000 lei, descoperite de poliţiştii de frontieră

Bunuri susceptibile a fi contrafăcute în valoare de aproximativ 23.000 lei, descoperite de poliţiştii de frontieră

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Ostrov au descoperit, ascunse într-un autovehicul în care se aflau patru cetăţeni români, articole de marochinărie, vestimentare și de cosmetică inscripţionate cu numele unor mărci cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute.

În data de 01.11.2020, la Punctul comun de Trecere a Frontierei Ostrov – Silistra, judeţul Constanţa, s-a prezentat pentru a intra în ţară, un autoturism, înmatriculat în România, în care se aflau patru cetățeni români, cu vârste cuprinse între 34 și 42 de ani.

În urma controlului efectuat asupra autovehiculului, poliţiştii de frontieră au descoperit, ascunse, în bagaje,mai multe colete ce conțineau 280 articole de marochinărie, vestimentare și de cosmetică, ce purtau însemnele unor mărci cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute.

Persoanele în cauză au declarat că bunurile au fost achiziționate din Turcia și nu dețin documente legale pentru acestea.

Bunurile, în valoare de aproximativ 22.900 lei dacă ar fi fost originale, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar în cauză poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *