
Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS), alături de instituții publice și private din întreaga țară, marchează și în acest an Ziua Europeană a Numărului Unic de Urgență 112, precum și împlinirea a 22 de ani de la operaționalizarea Sistemului național de urgență 112 în România.
În seara zilei de 11 februarie 2026, peste 140 de clădiri ale administrației publice centrale și locale, inclusiv turnul de comunicații al STS, dar și instituții de cultură și obiective turistice, vor fi iluminate în culoarea roșie – simbol al Serviciului de urgență 112. Evenimentul, ajuns la cea de-a cincea ediție, a devenit deja o tradiție la nivel național, reunind anual tot mai multe instituții și organizații care susțin mesajul responsabilității civice în utilizarea numărului unic de urgență.
La Constanța, printre clădirile care vor fi iluminate în roșu se numără: Consiliul Județean Constanța, Academia Navală „Mircea cel Bătrân” și Inspectoratul de Poliție.
Potrivit STS, anul 2025 a marcat cel mai ridicat nivel de responsabilitate din partea cetățenilor în apelarea numărului unic 112 de la înființarea acestuia. Utilizarea corectă a serviciului a contribuit semnificativ la buna funcționare a sistemului de urgență și la salvarea de vieți prin alertarea rapidă și eficientă a echipajelor specializate.
Reprezentanții STS au transmis mulțumiri tuturor instituțiilor și partenerilor din București și din țară care se implică an de an în această campanie, susținând promovarea utilizării responsabile a numărului de urgență 112 și consolidarea spiritului civic în rândul populației.
Jurnal de Dobrogea Stiri online
