Tipareste acest articol
Home / 112 / Constanţa: Reprezentanţii mănăstirii de la Adamclisi distruse în incendiu, amendaţi cu 500 lei pentru improvizaţii electrice

Constanţa: Reprezentanţii mănăstirii de la Adamclisi distruse în incendiu, amendaţi cu 500 lei pentru improvizaţii electrice

O comisie a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Dobrogea” a efectuat vineri verificări la mănăstirea Sf. Apostol Filip de la Adamclisi, a cărei biserică a ars într-un incendiu, şi i-a amendat cu 500 de lei pe reprezentanţii lăcaşului de cult pentru utilizarea unei instalaţii electrice cu improvizaţii.

Conform ISU, „în urma verificărilor efectuate astăzi, de comisia din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea al judeţului Constanţa, a fost aplicată o amendă în valoare de 500 lei reprezentanţilor mănăstirii pentru exploatarea instalaţiei electrice cu improvizaţii”.

Reprezentanţi ai ISU „Dobrogea” au menţionat, pentru AGERPRES, referitor la faptul că mănăstirea nu avea autorizaţie de securitate la incendiu, că pentru acest aspect nu s-a dat nicio amendă întrucât „nu se poate aplica o sancţiune retroactiv, având în vedere că ce a mai rămas din construcţie (biserică deteriorată 80%) nu se mai poate exploata”, iar pentru chilii nu era nevoie de o astfel de autorizaţie pentru că „spaţiile de cazare monahale nu se supun autorizării, potrivit HG 571/2016”.

Mănăstirea Sf. Apostol Filip a fost construită fără a avea autorizaţie de securitate la incendiu, a informat ISU „Dobrogea”. „Nu are aviz de securitate la incendiu şi nici autorizaţie de securitate la incendiu”, au spus reprezentanţi ai ISU.

Purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului, preotul Eugen Tănăsescu, a afirmat că Arhiepiscopia va cerceta situaţia autorizaţiilor, precizând că mănăstirea era încă în construcţie, iar reprezentanţii acesteia aveau obligaţia obţinerii autorizaţiei de securitate la incendiu. Totodată, Tănăsescu a mai spus că cei de la mănăstirea Sf. Apostol Filip nu vor contesta amenda de 500 de lei primită de la ISU.

Un puternic incendiu a izbucnit, joi după-amiază, la mănăstirea de călugări Sfântul Apostol Filip. Biserica mănăstirii a ars în proporţie de 80%, fiind salvat paraclisul din demisolul clădirii. Pentru stingerea incendiului, iscat probabil din cauza unui scurtcircuit electric, pompierii au intervenit circa cinci ore. AGERPRES

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *