Home / Justitie / Fostul decan al Facultăţii de Farmacie din Constanța, condamnat la opt ani de închisoare

Fostul decan al Facultăţii de Farmacie din Constanța, condamnat la opt ani de închisoare

Fostul decan al Facultăţii de Farmacie din cadrul Universităţii Ovidius, profesorul Gheorghe Ţarălungă, a fost miercuri condamnat, printr-o sentinţă definitivă a Curţii de Apel Constanţa, la opt ani de închisoare cu executare, fiind acuzat de săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată.

În acelaşi dosar, studentul Evangelos Faloutsos a fost condamnat în primă instanţă la doi ani de închisoare cu suspendare.

„În baza art. 421, pct. 1, lit. b CPP, Respinge ca nefondat apelul declarat de apelantul inculpat Faloutsos Evangelos împotriva sentinţei penale nr. 78/21.02.2017 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. 1081/118/2015. (…) Condamnă pe inculpatul Ţarălungă Gheorghe la pedeapsa închisorii de 8 (opt) ani pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată (11 acte materiale). În baza art. 66, alin. 1, lit. a, lit. b şi lit. g CP, Interzice inculpatului Ţarălungă Gheorghe drepturile prevăzute de art. 66, alin. 1, lit. a, lit. b şi lit. g CP – constând în dreptul de a profesa ca şi cadru didactic – pe o perioadă de 5 ani cu titlu de pedeapsă complementară. (…) Definitivă”, este sentinţa pe scurt pronunţată de judecătorii Curţii de Apel Constanţa.

Conform procurorilor DNA – Serviciul Teritorial Constanţa, în ianuarie 2015, inculpatul Ţarălungă, în calitate de profesor universitar doctor la Facultatea de Farmacie din cadrul Universităţii „Ovidius” Constanţa, „a primit de la zece studenţi sume cuprinse între 200 şi 600 de euro, pentru a-i promova, în condiţii nelegale, la diferite examene”. La sfârşitul aceleiaşi luni, „pentru acelaşi motiv, inculpatul Faloutsos Evangelos i-a oferit inculpatului Ţarălungă Gheorghe suma de 200 de euro”, potrivit anchetatorilor, fiind totodată organizată acţiunea de prindere în flagrant.Sursă:Agerpres

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *