Tipareste acest articol
Home / Stiri / Gala ”Flamingo Artistic Creation”, ediția I. Un eveniment de promovare a tinerelor talente din orașul Năvodari

Gala ”Flamingo Artistic Creation”, ediția I. Un eveniment de promovare a tinerelor talente din orașul Năvodari

Primăria Orașului Năvodari invită copiii și adolescenții din orașul Năvodari la prima ediție a Galei ”Flamingo Artistic Creation”. Evenimentul vine în întâmpinarea tinerelor talente din orașul Năvodari care doresc să împărtășească propriile creații cu publicul năvodărean iubitor de artă și frumos.

Festivalul are două secțiuni: scurtmetraj și literatură (poezie sau compunere) și va fi jurizat de actori și scriitori îndrăgiți. Tema acestei ediții este: ”Arta de a dărui…”.

Secțiunea SCURTMETRAJ:

  • Comisia de jurizare: Prof. Univ, actor Geo Dobre și actor Aura Mircea
  • Criterii de jurizare: originalitatea, scenariul, regia, efectele și modul de interpretare
  •  Caracteristici tehnice: durată maximă a filmului 5 minute; trebuie să conțină un titlu și un generic; fiecare autor este responsabil de conținutul filmului prezentat; este admisă participarea la această secțiune de către un participant sau mai mulți.

Secțiunea LITERATURĂ (poezie sau compunere)

  •  Comisia de jurizare: Prof. Dr. Filologie, membru în Uniunea Scriitorilor Români, Daniela Varvara și Poet, membru în Uniunea Scriitorilor Români, Ottilia Ardeleanu
  •  Criterii de jurizare: metafora, mesajul, cursivitatea, ritmul și măsura
  •  Caracteristici tehnice: poezia/compunerea va fi în format digital; poate fi poezie clasică sau vers alb; 30 de rânduri maxime sunt permise la compunere.

Înscrierile se fac până în data de 5.11.2021, urmând ca decernarea premiilor să se facă în data de 13.11.2021. Sunt puse în joc:

  •   Premiul Flamingo Artistic Creation, 2021   
  • Premiul I, II, și III  pentru fiecare secțiune în parte   
  • Premiul pentru cea mai bună regie   
  • Premiul pentru cel mai bun scenariu 
  • Premiul pentru cea mai buna interpretare.

Pentru înscrieri și mai multe informații puteți suna la numărul de telefon: 0737.431.767 (persoană de contact: Abdul Cair Latip).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *