Tipareste acest articol
Home / Comunitate / În atenția locuitorilor orașului Năvodari

În atenția locuitorilor orașului Năvodari

În atenția locuitorilor orașului Năvodari.

Problema deșeurilor aruncate pe domeniul public al orașului Năvodari ne costă pe noi toți, de la simplu cetățean plătitor de taxe și impozite până la administrație publică locală. Primăria alocă sume mari de bani pentru igienizarea acestor locuri, bani ce ar fi putut fi folosiți în alte proiecte sau investiții.

De asemenea, deșeurile aruncate la întâmplare cauzează prejudicii de imagine orașului și disconfort atât în rândul cetățenilor, cât și al turiștilor. De aceea, trebuie să conștientizăm prejudiciul cauzat de cei care aruncă gunoaiele sau deșeurile la întâmplare și să punem stop acestor practici. Iar fără implicarea comunității locale și a cetățenilor este foarte greu de realizat acest lucru.

Primăria efectuează constant controale pentru surprinderea în flagrant și identificarea celor care abandonează deșeurile pe domeniul public, însă este nevoie și de sprijinul năvodărenilor.

În aceste sens, rugăm locuitorii orașului Năvodari care sesizează astfel de fapte să anunțe Poliția Locală la tel. 0241.760.307 sau să trimită sesizare scrisă către Garda Națională de Mediu pe adresa de email: cjconstanta@gnm.ro. Reamintim faptul că, potrivit Oug 195/2005, art. 96 alin 1, aruncarea deșeurilor pe domeniul public constituie contravenții și se sancționează cu amendă de la 6500 lei la 7000 lei pentru persoane fizice, și de la 25.000 lei la 30.000 lei pentru persoane juridice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *