Home / Comunitate / Misiune în SUA, executată de personal medical militar și specialiști CBRN din Armata României, în contextul pandemiei COVID-19

Misiune în SUA, executată de personal medical militar și specialiști CBRN din Armata României, în contextul pandemiei COVID-19

Primul-ministru al României, Ludovic Orban, ministrul apărării naționale, Nicolae-Ionel Ciucă, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România, Adrian Zuckerman, și șeful Statului Major al Apărării, general-locotenent Daniel Petrescu, au participat luni, 25 mai, în Baza 90 Transport Aerian, la ceremonia de plecare în SUA a unei echipe formată din 15 specialiști din MApN pentru a oferi sprijin autorităților statului Alabama, în contextul măsurilor de combatere a pandemiei COVID-19.

„Statele Unite ale Americii sunt, de peste 20 de ani, partenerul nostru strategic cel mai statornic, dinamic şi cuprinzător. Am evocat, împreună cu secretarul american al apărării, Mark Esper, pe timpul celei mai recente convorbiri telefonice, dinamica excelentă a colaborării dintre armatele noastre. Am mulțumit, atunci, pentru sprijinul partenerilor americani, care au asigurat, în luna aprilie, finanțarea unui transport aerian strategic de materiale medicale de la Seul la București, într-o perioadă dificilă, în care lumea întreagă se confrunta cu dificultăți enorme în aprovizionarea cu aceste produse. Este rândul României să fie alături Statelor Unite în această luptă cu noul coronavirus. Medicii militari și specialiștii CBRN care vor pleca în misiune vor duce cu ei în America nu doar experiența acumulată în ultimele luni în combaterea efectelor pandemiei, ci și mesajul de solidaritate și prietenie al poporului român”, a declarat ministrul apărării naționale, Nicolae-Ionel Ciucă.

Cei cinci medici şi cinci asistenţi medicali fac parte din personalul spitalelor militare de urgenţă din Braşov, Constanţa, Craiova, Galați, Piteşti şi Timişoara. Echipa medicală va oferi sprijin de specialitate omologilor americani din mai multe unități de îngrijire și tratament medical de pe teritoriul statului Alabama și se va informa cu privire la modul în care sunt aplicate în SUA metodele de combatere a infectării cu noul coronavirus.

Echipa de specialiști CBRN este compusă din ofițeri cu experienţă în domeniu din Statul Major al Apărării şi Statul Major al Forţelor Terestre. Ei vor face un schimb de experiență cu structurile de specialitate americane, pe teme referitoare la procedurile specifice de lucru, cu accent pe decontaminarea biologică a tehnicii, terenului, personalului și echipamentului, pe baza experienţei dobândite în ultimele luni, în misiunile de decontaminare efectuate în România pentru combaterea efectelor infectării cu virusul SARS-CoV-2. De asemenea, vor prezenta lecții învățate în urma misiunilor executate în sprijinul autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale în cazul unor evenimente CBRN, pentru prevenirea şi limitarea efectelor unor incidente sau evenimente cu semnificaţie CBRN produse pe teritoriul naţional, cu accent pe funcţiile de sprijin în situaţii de urgenţă repartizate Ministerului Apărării Naţionale.

Recent, personal medical militar și civil din România a acordat sprijin Republicii Moldova pentru limitarea efectelor răspândirii SARS-CoV-2, în cadrul măsurilor de sprijin întreprinse de țara noastră în cadrul Parteneriatului Strategic pentru integrarea europeană a Republicii Moldova, iar medici și asistente medicale din sistemul civil de asistență sanitară au acționat, la Milano, sub egida Mecanismului de protecţie civilă al Uniunii Europene, în sprijinul sistemului medical italian, în contextul măsurilor de combatere a epidemiei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *