Tipareste acest articol
Home / Comunitate / Muzeul de Artă Populară Constanța sărbătorește „Ziua Dobrogei” prin expoziții, ateliere și târg de meșteșuguri

Muzeul de Artă Populară Constanța sărbătorește „Ziua Dobrogei” prin expoziții, ateliere și târg de meșteșuguri

Muzeul de Artă Populară Constanța, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Constanța, marchează „Ziua Dobrogei” printr-o serie de activități desfășurate în perioada 13–16 noiembrie, dedicate aniversării revenirii provinciei dintre Dunăre și Mare la statul român, în anul 1878, după Războiul de Independență.

Programul cuprinde două expoziții temporare, ateliere de pedagogie muzeală, activități educative derulate în parteneriat cu instituții de învățământ constănțene și „Târgul de Ziua Dobrogei”, la care vor participa meșteri populari locali.

Totodată, vineri, 14 noiembrie, de „Ziua Dobrogei”, muzeul va putea fi vizitat gratuit, între orele 09.00–17.00 (ultima intrare, ora 16.30).

În ajunul sărbătorii, joi, 13 noiembrie, de la ora 14.00, elevii clasei a XI-a A de la Colegiul Național Pedagogic „Constantin Brătescu” Constanța, coordonați de prof. Cristina Gîlă, vor participa la manifestarea „Multiculturalitate dobrogeană”.

În zilele de 13 și 14 noiembrie, de la ora 10.00, sunt programate ateliere de icoane pe sticlă cu tema „Sfântul Andrei – ocrotitorul Dobrogei”, la care înscrierile se fac la numărul de telefon 0241 61 61 33.

Vineri, între orele 12.00–16.00, vor avea loc ateliere de pedagogie muzeală cu tema „Păpuși în port tradițional pe suport de linguri”, la care participă elevi de la Școala Gimnazială nr. 7 „Remus Opreanu” Constanța.

Sub genericul „Motive populare dobrogene reinterpretate modern”, elevii clasei a XI-a A, specializarea Tehnician operator procesare text-imagine, de la Liceul Tehnologic „Tomis” – Școală Europeană, coordonați de prof. Alexandrina Macarov, vor prezenta o activitate tematică, vineri, de la ora 12.00.

Tot în aceeași zi, între orele 10.00–15.00, vizitatorii vor putea participa la activitatea „Fotografii în port popular dobrogean”, având ocazia să se fotografieze îmbrăcați în costume tradiționale contemporane specifice Dobrogei.

De la ora 16.00, vor fi vernisate două expoziții speciale:

  • „Tezaur dobrogean”, care reunește bunuri culturale cu valoare excepțională din patrimoniul muzeului, clasate în categoria juridică Tezaur;
  • „Regina Maria – promotoarea tradițiilor românești”, ce cuprinde fotografii de epocă și medalii din colecția privată Georgian Anghel.

Evenimentul va fi completat de momente artistice susținute de violonista Cristina Dinescu și pianista Andrada Ștefan, de la Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” Constanța.

În perioada 14–16 noiembrie, între orele 10.00–17.00, pe platoul din fața muzeului se va desfășura „Târgul de Ziua Dobrogei”, unde meșteri populari locali vor expune piese de port, broderii, podoabe, icoane pe sticlă, linguri decorate, ceramică, lână împâslită și jucării.

Printre participanți se numără Daniela Dimancea, Dorina Baias, Carmen Moraru, Bianca Folescu, Doina Misian, Epșen Memet, Carmen Bulgaru, Aurelia Cionga, Elena Bălău, Elena Hariton și Manuela Hule.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *