Ziua Limbii Române este marcată în fiecare an în data de 31 august.
O expoziție de carte românească și o expoziție dedicată autorilor dobrogeni își așteaptă vizitatorii, în această săptămână, în sala Bibliotecii ”Pontus Euxinus” Năvodari. Un drum la biblioteca orașului Năvodari este cu atât mai atractivă cu cât printre cărțile expuse cu această ocazie, iubitorii de carte vor găsi și titluri scrise de poeți năvodăreni, care fac cinste orașului nostru.1 of 6
Ziua Limbii Române a fost marcată astăzi și la Centrul de Zi pentru Persoane în Vârstă. Într-un decor specific românesc și o atmosferă caldă, seniorii au discutat despre importanța acestei zile, despre cele mai frecvente greșeli gramaticale în limba română, au recitat poezii și au dat dovadă de multă dibăcie la jocurile distractive de inversare a literelor în cuvinte ori la cele de tălmăcire a cuvintelor.1 of 4
Programul zilei a fost presărat cu momente emoționante de audiții muzicale ori recitare de poezii, activități atent pregătite de echipa Centrului de Zi: ”Limba noastră cea română” (Grigore Vieru), „Trebuiau să poarte un nume” (Marin Sorescu), ”Limba română” – melodie interpretată de Ion și Doina Aldea Teodorovici, ”Mult e dulce și frumoasă” – cântec patriotic după poezia lui Gheorghe Sion ”Limba Românească”, interpretat de către Corul Armatei Române. La finalul activității, seniorii au ascultat recitarea de poezie ”Limba Română” a îndrăgitului actor Florin Piersic.