
La data de 25 februarie a.c., polițiști din cadrul Poliției orașului Ovidiu, aflându-se în desfășurarea unei acțiuni organizate de Serviciul de Ordine Publică pe linia prevenirii și combaterii braconajului piscicol pe lacul Siutghiol, au identificat un bărbat, de 60 de ani, care ar fi deținut într-o ambarcațiune, parcată la malul lacului, un prostovol, precum și 8 kilograme de pește din specia caras.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal pentru deținerea sau folosirea la pescuit de către persoanele neautorizate a năvoadelor, voloacelor, prostovoalelor, vârșelor, vintirelor, precum și a altor tipuri de unelte de pescuit comercial, conform OUG 23/2008 privind pescuitul și acvacultura.
Jurnal de Dobrogea Stiri online
