Tipareste acest articol
Home / Justitie / Peste 34 de tone deșeuri, transportate ilegal din Bulgaria pentru România

Peste 34 de tone deșeuri, transportate ilegal din Bulgaria pentru România

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu, împreună cu lucrători din cadrul Gărzii de Mediu Giurgiu, au descoperit, în urma unor controale efectuate asupra a două mijloace de transport, cantitatea de 34.620 de kilograme deșeuri din aluminiu și hârtie, pentru care șoferii nu au putut prezenta documente de transfer conform prevederile legale în vigoare.

În cursul zilei de ieri, în jurul orei 11.30, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au efectuat pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra a două automarfare, conduse de către doi cetățeni bulgari, în vârstă de 31, respectiv 39 de ani. Unul dintre șoferi transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, deșeuri din aluminiu, celălalt transporta deșeuri din hârtie.

Existând unele suspiciuni cu privire la legalitatea transporturilor sus-menționate, lucrătorii noștri au solicitat sprijin autorizat reprezentanților Comisariatului Județean Giurgiu din cadrul Gărzii Naționale de Mediu.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că un automarfar transporta cantitatea de 18.840 de kilograme deșeuri din aluminiu, iar celălalt transporta 15.780 de kilograme deșeuri din hârtie.

De asemenea, în cadrul cercetărilor s-a mai stabilit faptul că ambele transporturi erau încărcate din Bulgaria și aveau ca destinație o societate comercială de pe raza județului Olt.

Ambii şoferi au prezentat documentațiile de notificare pentru circulația transfrontalieră însă acestea erau incomplete. Astfel, autoritățile de control au dispus nepermiterea accesului pe teritoriul României pentru mijloacele de transport sus-menționate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *