Tipareste acest articol
Home / Stiri / Poliţiştii de frontieră lucrează la capacitate maximă în perioada sezonului estival

Poliţiştii de frontieră lucrează la capacitate maximă în perioada sezonului estival

Suntem în plin sezon estival şi mulţi cetăţeni români aleg să-şi petreacă vacanţa în afara graniţelor ţării sau să se întoarcă acasă pentru a petrece împreună cu familia, motiv pentru care, în perioada următoare, se prefigurează o creștere a numărului de persoane și mijloace de transport care tranzitează punctele de trecere a frontierei, în special la graniţa cu Bulgaria şi Ungaria.

În acest an, particularitatea sezonului estival o reprezintă măsurile dispuse la nivel naţional pentru limitarea răspândirii noului coronavirus, care au impus adaptarea misiunilor proprii, atât în punctele de trecere a frontierei, cât şi în zona de competenţă prin gestionarea situaţiei operative.

Se menţin măsurile dispuse pentru întărirea dispozitivului de supraveghere şi control la frontiera de stat, prin realizarea unui control riguros la trecerea frontierei, precum şi prin prevenirea şi combaterea infracţionalităţii transfrontaliere în zona de competentă, după cum urmează:

  • suplimentarea personalului care îşi desfăşoară activitatea la controlul de frontieră, aproximativ 4.000 de poliţişti de frontieră acţionează zilnic la nivelul întregii ţări, fiind prezenţi atât în punctele de trecere a frontierei cât şi în zona de frontieră – 30 km interior de la linia de frontieră;
  • folosirea la maxim a infrastructurii punctelor de trecere a frontierei, în limita configuraţiei acestora și, în funcție de valorile de trafic, se vor crea fluxuri suplimentare de control în punctele de frontieră, pe sensul de intrare sau ieșire din țară, după caz;
  • echipaje comune formate din polițiști de frontieră, jandarmi şi poliţişti desfăşoară acţiuni pentru asigurarea segmentului de ordine şi siguranţă publică în zona de frontieră;
  • reprezentanţii Poliției de Frontieră Română menţin permanent legătura cu autorităţile de frontieră din statele vecine alături de care se efectuează controlul de frontieră, în vederea dispunerii unor masuri comune pentru fluidizarea traficului la granițele României.

Recomandări:

Poliţia de Frontieră recomandă participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor de trecere a frontierei deschise traficului internaţional, care sunt operaţionale şi funcţionează în regim permanent, astfel încât să se evite apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea.

La graniţa cu Ungaria sunt operaționale 11 puncte de trecere a frontierei – 10 în regim internaţional pentru persoane, autoturisme şi camioane, conform categoriilor specifice fiecărui punct şi unul pentru lucrătorii transfrontalieri, astfel:

  • P.T.F. Petea – judeţul Satu Mare
  • P.T.F. Urziceni – judeţul Satu Mare
  • P.T.F. Valea lui Mihai – judeţul Bihor
  • P.T.F. Borş – judeţul Bihor
  • P.T.F. Vărșand – judeţul Arad
  • P.T.F. Turnu – judeţul Arad
  • P.T.F. Nădlac I – judeţul Arad
  • P.T.F. Nădlac II – judeţul Arad
  • P.T.F. Salonta – judeţul Bihor
  • P.T.F. Cenad – judeţul Timiş,
  • P.T.F. Săcuieni – judeţul Bihor (pentru lucrătorii transfrontalieri)

La graniţa cu Bulgaria sunt operaţionale 9 puncte de trecere a frontierei după cum urmează:

  • P.T.F. Giurgiu – judeţul Giurgiu
  • P.T.F. Vama Veche – judeţul Constanţa
  • P.T.F. Ostrov – judeţul Constanţa
  • P.T.F. Negru Vodă – judeţul Constanţa
  • P.T.F. Calafat – judeţul Dolj
  • P.T.F. Turnu Măgurele – judeţul Teleorman
  • P.T.F. Zimnicea – judeţul Teleorman
  • P.T.F. Călăraşi – judeţul Călăraşi
  • P.T.F. Bechet – judeţul Dolj (doar pentru transportul de marfă)

În această perioadă, la frontiera cu Bulgaria,  autoritățile statului vecin, pe lângă controlul specific de frontieră, mai verifică şi dacă șoferii au achitat amenzile rutiere aplicate pe teritoriul R Bulgaria, fapt ce duce la creşterea timpilor de aşteptare independent de activităţile poliţiştilor de frontieră români.

Informaţii privind situaţia punctelor de frontieră deschise traficului internaţional de persoane şi mărfuri se regăsesc pe aplicaţia Trafic on-line care poate fi accesată la adresa http://www.politiadefrontiera.ro/traficonline/.

De asemenea, se menţine în continuare măsura interzicerii intrării pe teritoriul României, prin punctele de trecere a frontierei de stat, a cetățenilor străini din state Non-UE, respectiv care nu aparţin spațiului Economic European şi Confederației Elvețiene, precum şi apatrizilor, cu excepţiile prevăzute de Hotărârea de Guvern nr. 476/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României şi măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Recomandări călătorie minori

Având în vedere faptul că, în perioada vacanţei de vară, mulţi copii călătoresc în afara graniţelor ţării, precum şi faptul că se întâlnesc situaţii în care minorilor li se întrerupe călătoria ca urmare a neîndeplinirii condiţiilor legale, recomandăm părinţilor ca înainte de plecare să consulte care sunt condiţiile privind călătoria cetăţenilor români minori în străinătate. Acestea se regăsesc pe site-ul instituţiei la: https://www.politiadefrontiera.ro/ro/main/pg-conditii-de-iesire-din-tara-pentru-cetatenii-romani-minori-59.html

Acţiuni pentru siguranţa cetăţenilor, pe litoralul Mării Negre şi în Delta Dunării

În Delta Dunării şi la Marea Neagră, Poliţia de Frontieră Română, prin Garda de Coastă, acţionează permanent pentru supravegherea şi controlul frontierei maritime şi fluviale, dar şi pentru combaterea migraţiei ilegale, contrabandei, exploatării ilegale a resurselor minerale şi biologice şi poluării deliberate a mediului acvatic.

În acelaşi timp, se acordă atenţie deosebită controlului navelor şi al ambarcaţiunilor, căutării şi salvării vieţilor omeneşti pe mare (misiuni de tip „search and rescue„), protecţiei obiectivelor aflate în zona de competenţă, respectării normelor privind ordinea şi siguranţa navigaţiei în zona de competenţă etc.

De asemenea, atragem  atenţia  persoanelor  care-şi  vor  petrece concediul pe litoral să nu se aventureze la distanţă mare de ţărm şi să nu utilizeze ambarcaţii neadecvate pentru navigaţie, în special când vremea este nefavorabilă. În situaţii de urgenţă pe mare, recomandăm cetăţenilor să solicite sprijinul autorităţilor, apelând numărul de urgenţă „112”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *