
Polițiștii din Mangalia, împreună cu cei ai Secției 2 Vama Veche – 2 Mai, dar și oamenii legii din Murfatlar, au desfășurat acțiuni de amploare pentru prevenirea faptelor cu violență și combaterea consumului de alcool și substanțe psihoactive.
În cadrul acțiunii desfășurate la data de 10 aprilie, în zona Mangalia – Vama Veche – 2 Mai, polițiștii au verificat 89 de persoane și au controlat 72 de autovehicule. În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 33 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 5.000 de lei. Totodată, a fost reținut un permis de conducere și au fost retrase două certificate de înmatriculare.
În paralel, polițiștii din Murfatlar au organizat o acțiune similară, în cadrul căreia au fost legitimate 78 de persoane și au fost verificate 72 de autovehicule. În urma controalelor, au fost aplicate 18 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 18.000 de lei.
De asemenea, în Murfatlar, polițiștii au reținut două permise de conducere în vederea suspendării și au retras trei certificate de înmatriculare, precum și un set de plăcuțe cu numere de înmatriculare.
Jurnal de Dobrogea Stiri online
