Tipareste acest articol
Home / Justitie / Reținut de polițiști pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie

Reținut de polițiști pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie

Polițiști de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Constanța au efectuat o percheziţie domiciliară, în municipiul Constanța, în cadrul unui dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.

Din cercetări a reieșit că, la data de 29 aprilie a.c., în jurul orei 12.00, un bărbat, de 26 de ani, ar fi smuls, prin violență, geanta unei femei, de 88 de ani, faptă petrecută pe o stradă din municipiul Constanța.

Persoana bănuită a fost condusă la audieri, iar, în baza probatoriului administrat în cauză, aceasta a fost reținută pentru 24 de ore. Judecătoria Constanța a emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile, bărbatul fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul Brigăzii Operaţiuni Speciale Constanța.

În acțiune au participat și polițiști din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *