Tipareste acest articol
Home / Stiri / Spitalul din Năvodari, un adevărat câștig pentru oraș. 400 de pacienți au fost tratați până în prezent

Spitalul din Năvodari, un adevărat câștig pentru oraș. 400 de pacienți au fost tratați până în prezent

Contrar așteptărilor sau dorințelor celor care nu credeau în succesul unui Spital la Năvodari, iată că Centrul de Sănătate a reușit să se ridice la cel mai înalt nivel. Spitalul Județean Constanța a dat astăzi un comunicat de presă prin care anunță faptul că peste 400 pacienți au beneficiat până acum de serviciile medicale ale Centrului Multifuncțional de Sănătate Năvodari, atât în cadrul Ambulatoriului de Specialitate cât și în regim de urgență.Doar în prima jumătate a lunii octombrie, mai exact în perioada 01-15.10.2020, la punctul UPU Năvodari au fost înregistrați 222 pacienți.

Dintre aceștia, 210 pacienți au fost investigați și tratați pe loc și doar 12 cazuri au necesitat transfer la Unitatea Primiri Urgențe din cadrul SCJU Constanța.În aceeași perioadă, au beneficiat de consultații în cadrul Ambulatoriului de Specialitate, 187 pacienți.

Spitalul Năvodari dispune de Unitate de Primiri Urgențe, Ambulatoriu de Specialitate (chirurgie, cardiologie, neurologie, boli interne, ORL, dermato venerice, pediatrie) și compartiment Spitalizare de zi care include Laboratorul de analize.Programul de lucru este de luni până vineri, între orele 08.00-16.00 pentru cabinetele din cadrul Ambulatoriului și non stop pentru punctul de lucru al UPU.

Consultațiile se acordă numai în baza unei programări. Având în vedere situația epidemiologică actuală, rugăm pacienții să se programeze telefonic la 0241503346 sau pe email, la adresa cm-navodari@spitalulconstanta.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *