
Jandarmii tulceni, împreună cu reprezentanții Ocolului Silvic Tulcea, au desfășurat o amplă acțiune pentru protejarea fondului forestier. În urma controalelor din teren au fost aplicate 9 sancțiuni contravenționale, dintre care 6 avertismente și 3 amenzi, în valoare totală de 3.000 de lei.
Acțiunea a avut loc la 1 octombrie și a urmărit prevenirea și combaterea faptelor care pot afecta pădurile, dar și verificarea respectării legislației de către persoanele care își petrec timpul liber în zonele forestiere, inclusiv cele care merg la pescuit sau desfășoară activități recreative.
Potrivit Jandarmeriei Tulcea, o parte dintre avertismente au fost aplicate pentru aprinderea focului în fondul forestier în alte locuri decât cele special amenajate și marcate sau la mai puțin de 30 de metri de limita pădurii.
Alte sancțiuni au vizat instalarea fără drept a unor corturi, tonete sau rulote în fondul forestier ori amplasarea acestora în alte locuri decât cele aprobate și delimitate de deținătorul terenului forestier. Pentru aceste abateri au fost aplicate trei avertismente și trei amenzi în valoare totală de 3.000 de lei.
Jandarmii le reamintesc celor care merg în natură să folosească locurile special amenajate pentru campare, să aprindă focul numai în zonele permise și să nu lase în urmă deșeuri. Persoanele care merg la pescuit sunt, de asemenea, îndemnate să păstreze curățenia și să evite deteriorarea vegetației și a malurilor.
Jandarmii tulceni și reprezentanții Ocolului Silvic Tulcea anunță că acțiunile comune vor continua, pentru prevenirea faptelor care pot afecta fondul forestier și protejarea zonelor naturale.
Jurnal de Dobrogea Stiri online
