
La Bistrița a avut loc lansarea oficială a partidului UNIT, o nouă formațiune politică ce își propune să intre pe scena publică drept alternativă la partidele tradiționale, cu un program axat pe valori conservatoare, dezvoltare economică națională și reformarea administrației publice.
Reprezentanții formațiunii au prezentat UNIT ca pe un proiect construit „în jurul cetățenilor”, cu obiectivul declarat de a crește calitatea vieții românilor prin politici publice orientate spre familie, economie internă și eficientizarea instituțiilor statului. Potrivit acestora, partidul urmărește consolidarea suveranității economice și valorificarea resurselor interne, într-un context în care România trebuie să reducă dependențele externe și să își capitalizeze potențialul propriu.
Programul politic al noii formațiuni include măsuri pentru sprijinirea familiei și creșterea natalității, susținerea producției autohtone și accelerarea digitalizării serviciilor publice. Liderii UNIT au subliniat că familia trebuie să devină un pilon central al politicilor publice, fiind vizate programe dedicate sprijinirii mamelor și consolidării rolului social al familiei.

În plan economic, partidul promovează conceptul „Produs în România” ca prioritate națională, prin stimularea producției interne și sprijinirea companiilor locale. De asemenea, sunt avute în vedere investiții în educația și dezvoltarea profesională a tinerilor, precum și politici pentru încurajarea revenirii românilor din diaspora.
Un capitol important al programului este digitalizarea administrației. UNIT susține implementarea completă a serviciilor publice digitale, inclusiv digitalizarea integrală a serviciilor consulare pentru românii din străinătate și integrarea tehnologiei și a inteligenței artificiale în instituțiile statului, pentru creșterea eficienței și reducerea birocrației.
Formațiunea mai propune valorificarea resurselor strategice ale României prin prelucrare internă, dezvoltarea infrastructurii majore și poziționarea țării ca hub logistic regional. Totodată, modernizarea justiției și creșterea eficienței instituțiilor statului sunt prezentate ca obiective esențiale pentru recâștigarea încrederii publice.
Reprezentanții partidului au declarat că UNIT își propune să fie o alternativă pragmatică și responsabilă în viața politică românească, bazată pe competență, transparență și implicare civică. Potrivit acestora, proiectul politic urmărește să aducă în prim-plan oameni cu experiență legislativă și administrativă, dar și specialiști din diverse domenii.

Nucleul fondator al formațiunii este format din parlamentari proveniți din mai multe regiuni ale țării și din diaspora. Din echipa care susține proiectul fac parte deputații Călin Florin Groza (Maramureș), Simu Aurora Tasca (Cluj), Dumitrița Albu (Diaspora), Gheorghe Petru Pîclișan (Botoșani) și Andrei Csillag (Bistrița-Năsăud), precum și senatorul Ștefan Bortun (Tulcea)
Potrivit organizatorilor, aceștia își propun să contribuie la dezvoltarea partidului prin inițiative legislative, dialog direct cu cetățenii și consolidarea structurilor teritoriale. Experiența parlamentară și implicarea în proiecte publice sunt prezentate drept fundamentul pe care se construiește noua formațiune.
În perioada următoare, UNIT va demara procesul de extindere la nivel național, prin dezvoltarea organizațiilor locale și inițierea unui dialog direct cu cetățenii, mediul de afaceri și societatea civilă. Liderii partidului spun că obiectivul principal este construirea unei mișcări politice care să ofere soluții concrete și să răspundă așteptărilor unei părți a electoratului aflate în căutarea unei alternative politice noi.
Jurnal de Dobrogea Stiri online
