
Domnule Președinte de ședință, Stimați colegi,
Declarația mea politică se intitulează Premiul „Mehmet Niyazi”, un titlu de onoare
Uniunea Democrată a Tătarilor Turco Musulmani din România a organizat la Medgidia o amplă acțiune culturală în onoarea uneia dintre cele mai semnificative personalități ale literaturii și artei tătărești, Mehmet Niyazi.
Încă din anul 2007, acest eveniment, a fost susținut și promovat, an de an, căpătând tot mai multă importanță și prestigiu pentru comunitatea tătară.
Manifestările dedicate împlinirii a 91 de ani de la trecerea în eternitate a poetului național al tătarilor din Dobrogea, au debutat cu o ceremonie religioasă la mormântul din Cimitirul Musulman din Medgidia, moment urmat de depunerea de coroane la bustul din Parcul Poștei din localitate. Cel care a rămas în memoria colectivă a etnicilor tătari din Dobrogea drept, „poetul de suflet” a fost comemorat apoi prin decernarea premiului care îi poartă numele către patru reprezentanți de seamă ai comunității tătare din România: imamul Elmi Gemal, inginerul Iusuf Timușin, antrenorul Aihan Omer și dr. în istorie Metin Omer.
Evenimentul s-a desfășurat în prezența unor oaspeți de seamă: muftiul Cultului Musulman din România, domnul Muurat Iusuf, deputatul Varol Amet, președintele Consiliului Județean Constanța, domnul Mihai Lupu, primarul municipiului Medgidia, domnul Valentin Vrabie, Consul General al Republicii Turcia la Constanța, domnul Emre Yurdakul și doamna Ayca Dolukup, Consul în cadrul aceluiași consulat, aflată, de altfel, la prima sa activitate de la sosirea la Constanța.
Mesajul de deschidere a evenimentului a fost transmis de președintele Uniunii Democrate a Tătarilor Turco – Musulmani din România, domnul Gelil Eserghep, care a mulțumit pentru participare celor 450 de etnici tătari de la toate filialele din județul Constanța, dar și reprezentanților autorităților române și oficialilor turci. Președintele UDTTMR a vorbit despre importanța manifestărilor culturale dedicate personalităților tătare din Dobrogea și despre misiunea care îi revine fiecărui etnic de a transmite din generație în generație tradițiile și cultura, repere identitare pe care uniunea le promovează. Cuvinte de apreciere la adresa UDTTMR și a comunității au avut, în intervențiile lor, și președintele Consiliului Județean Constanța, primarul municipiului Medgidia și Consulul General al Republicii Turcia la Constanța.
Evenimentul a continuat cu momente artistice susținute de către ansamblurile de dans locale precum și cu un recital de poezii, participanții recitând strofe din vasta operă a poetului Mehmet Niyazi.
În cadrul festivității de omagiere, la bustul poetului Mehmet Niyazi au fost depuse coroane de flori, iar la mormântul acestuia din Cimitirul Musulman din Medgidia a fost ținută o slujbă religioasă.
Astfel de evenimente sunt o bună modalitate de a ne arăta aprecierea față de membrii comunității și de a promova ceea ce ne definește ca popor și valoare culturală.
Vă mulțumesc! Deputat UDTTMR
Jurnal de Dobrogea Stiri online
