
La data de 24 ianuarie a.c., în jurul orei 10.20, polițiști din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră au identificat un bărbat, de 30 de ani, care a condus un autoturism, pe D.N.39, în localitatea Eforie Sud, fiind sub influența băuturilor alcoolice.
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, a fost condus la spital, pentru prelevarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală.
La data de 24 ianuarie a.c., în jurul orei 11.20, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța-Serviciul Municipal Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la faptul că, pe Bulevardul Aurel Vlaicu, a avut loc un accident rutier (tamponare), între două autoturisme conduse de către un bărbat și o femeie.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul din dotare, iar în cazul femeii au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.
Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.
În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală.
Jurnal de Dobrogea Stiri online
