
Sâmbătă, 29 iunie, peste 40 de concurenți s-au înscris la competiția de lupte tradiționale tătărești – kureș, desfășurată la Mihail Kogălniceanu. Evenimentul a fost organizat de Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România (UDTTMR) în colaborare cu Primăria Mihail Kogălniceanu și a reunit un public numeros. Spectatorii au încurajat și aplaudat participanții, care și-au demonstrat abilitățile în lupta pentru premiile puse în joc.
Printre personalitățile prezente la eveniment s-au numărat președintele UDTTMR, Gelil Eserghep, primarul comunei Mihail Kogălniceanu, Ancuța Belu, deputatul UDTTMR Varol Amet, muftiul Muurat Iusuf, subsecretarul de stat din cadrul Departamentului pentru Relații Interetnice, Dincer Geafer, și renumitul handbalist Aihan Omer.
Deputatul UDTTMR Varol Amet a subliniat importanța evenimentului:”Evenimentul a adus împreună comunitatea noastră într-o atmosferă de prietenie și respect și a evidențiat valorile noastre culturale și tradițiile strămoșești. Participanții au demonstrat un curaj și o abilitate remarcabilă, oferind un spectacol memorabil tuturor celor prezenți.”
Competiția s-a desfășurat pe trei categorii, fiecare dintre acestea oferind premii de participare și premii specifice câștigătorilor. La categoria dedicată localnicilor, dintre cei 8 concurenți, Sorin Pândichi a câștigat premiul cel mare. La categoria dedicată tineretului, Alexandru Himiniuc s-a clasat pe locul I din cei 13 concurenți. La categoria Open, Gelil Denis a ocupat locul I dintre cei 21 de concurenți.
Acest eveniment a fost o ocazie de a sărbători și de a promova tradițiile și cultura tătarilor turco-musulmani din România, oferind în același timp o platformă pentru comunitate de a se reuni și de a se bucura de sport și prietenie.
Jurnal de Dobrogea Stiri online
