
Tinere talente interpretative și vedete ale scenei folclorice românești, la Festivalul – Concurs Național de Interpretare a Cântecului Popular Românesc „Dan Moisescu“, ediția a XXVIII-a
Biletele se pot achiziționa online și de la casieria Centrului Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin”
Tradiția Festivalului – Concurs Național de Interpretare a Cântecului Popular Românesc „Dan Moisescu“ continuă, și în această toamnă, la Constanța. Centrul Cultural Judeţean Constanţa „Teodor T. Burada”, cu sprijinul Consiliului Judeţean Constanţa, organizează, în zilele de 02 și 03 octombrie 2024, cu începere de la ora 18:00, la Centrul Multifuncţional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin”, cea de-a XXVIII-a ediție a Festivalului „Dan Moisescu”. Iubitorii muzicii populare sunt invitați să se bucure de un adevărat regal folcloric, două seri speciale, în cadrul cărora vor evolua atât tineri interpreți și instrumentiști – participanți la concurs, cât și vedete ale scenei folclorice românești.
Biletele se pot achiziționa deja online, accesând link-ul https://biletefestival.cinemagia.ro
și de la casieria Centrului Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin” din Bd. Ferdinand nr. 56.
Conform programului, Concursul propriu-zis – secțiunile Interpretare instrumentală și Interpretare vocală – se va desfășura miercuri, 02 octombrie, de la ora 18:00, fiind urmat de recitaluri. Joi, 03 octombrie, de la ora 18:00, va avea loc Gala Laureaților, seara urmând să se încheie cu recitaluri susținute de interpreți consacrați ai muzicii populare românești.
Atât la repetiții, cât și la concurs, orchestra Ansamblului Folcloric Profesionist ,,Brâuleţul” din cadrul Centrului Cultural Judeţean Constanţa ,,Teodor T. Burada”, condusă de maestrul dirijor prof. dr. Cristian Obrejan, va asigura acompaniamentul muzical.