Breaking News
Tipareste acest articol
Home / Justitie / Constanța:Percheziții DNA într-un dosar de corupție cu implicare internațională

Constanța:Percheziții DNA într-un dosar de corupție cu implicare internațională

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate corupției, în colaborare cu Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și cu investigatori din cadrul Departamentului Apărării al Statelor Unite ale AmericiiServiciul de Investigații Penale al Apărării (D.C.I.S.) și Serviciul Naval de Investigații Penale (N.C.I.S.), desfășoară cercetări într-un dosar penal transfrontalier.

Ancheta vizează suspiciuni de corupție care implică funcționari ai unei organizații internaționale.

În cursul zilei de 21 februarie 2025, procurorii, cu aprobarea instanței competente, au efectuat percheziții domiciliare în cinci locații din București și județul Constanța.
O locație percheziționată este sediul unei societăți comerciale.
Restul locațiilor reprezintă domiciliile unor persoane fizice.

Pentru derularea anchetei, DNA beneficiază de sprijinul ofițerilor Inspectoratului General al Poliției Române – Direcția de Investigații Criminale.

În funcție de evoluția cercetărilor, instituțiile implicate vor oferi informații suplimentare despre acest caz.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *